Vara crizei datoriei greceşti

Criza datoriei Greciei interesează lumea întreagă mai cu seamă prin perspectiva stabilităţii zonei euro.

Compromisurile sunt nocive. Mai devreme sau mai târziu ne dăm seama de asta. E o iluzie să credem că spunând astăzi ceva, făcând astăzi o analiză a situaţiei create de datoria grecească, ea poate fi „definitivă”!Nu, situaţia este schimbătoare iar Grecia aflată pe „nisipuri mişcătoare” are în mână nişte autuuri care o ţin oricum mereu la masa negocierilor. Analişti de marcă, precum Georges Prevelakis de la Universitatea Panthéon-Sorbonne( că de, în situaţii din astea ne amintim că e bine să facem apel la o şcoală de prestigiu…)afirmă că „Actuala situație complicată a Greciei este rezultatul greșelilor și atitudinii extrem de îngăduitoare a Europei în ultimele decenii, precum și al istoriei stângii grecești în perioada postbelică.”(pentru France Presse citat de Agerpres etc). Eu aş zice că începe, vorba lui Conu Iancu ‘, mult dinainte, măcar de la înţelegerile care au pecteluit sfârşitul celui de al doilea război mondial. În fine.

Cert este că, deşi părea ultimatumul cel mai ritos, cel de rambursare a unei datorii uriaşe de 1,6 miliarde până marţi seara către FMI, guvernul grec a anuţat că n-o va face, ceea ce şi un copil care abia ştie să socotească ar fi putut anticipa. De unde şi inutilitatea acestui gen de ultimatum. Datoria grecească are însă un aspect economic, financiar ( iată că FMI îi pune cu nasul la zid, care e viitoarea ţară pe lista execuţiilor, ar trebui să ne întrebăm?) şi un aspect politic.

Vorbim despre o construcţie europeană, politică, materializată printr-o uniune monetară, făcută cu mare tam tam, cu multe surle şi trîmbiţe la vremea aceea. Grecii au fost printre aleşi ( ca de obicei aş zice) intraţi în Comunitatea Economică Europeană (CEE), în anul 1981. Grecii au beneficiat de enorme ajutoare, pentru infrastructură în primul rând şi, hai să fim sinceri, nimeni n-a stat de capul lor să dea bon fiscal, să-şi plătească impozitele, să facă ordine financiară în catastife, formularistică şi în ţară, în general, sau să îndrăznească să deranjeze în vreun fel fie şi marea afacere economică numită biserica ortodoxă grecească, putere absolută într-un anume fel.

Păi de prin ’81 şi până mai ieri, dojenile mai marilor care s-au succedat la conducerea Uniunii au fost în mare parte blânde, ca-ntr-un club privat în care cineva uită să-şi plătească cotizaţia sau face giumbuşlucuri nepotrivite dar în afară de mustrări blânde şi confraterne nu se alege cu altceva. Păi cum să se aleagă, când acolo îşi face toată lumea vacanţele?

Grecii au trăit deasupra nivelului de trai pe care ar fi putut să şi-l permită, şi datoria a crescut, a crescut. E aici vorba de o acumulare. Guvern după guvern, echipă de conducere a uniunii după echipă de conducere a Uniunii…Şi de o parte ( acumularea datoriei) şi de alta ( acumularea lipsei de reacţie , sau mai degrabă a efectului diplomaţiei asupra deciziilor politice europene). Nu sunt dintre aceia care cred că povestea are un sfârşit clar şi imediat, scriu aceste rânduri pur şi simplu pentru că mi s-a cerut. La ora la care scriu de altfel, după ce acest „ultimatum fioros” a expirat, Grecia cere o prelungire a planului de ajutor şi o restructurare a datoriei, ceea ce i-ar permite să-şi „acopere nevoile financiare”. Guvernul lui Tsipras e mereu deschis negocierii. (spune Le Point).

În opinia mea, pentru securitatea socială și politică,care este esențială pentru Europa, ieşirea Greciei din familia UE este imposibil de conceput.

Într-o lume în care o organizaţie teroristă se proclamă stat şi decapitează pe mapamond, în acte de o barbarie inimaginabilă, într-o lume în care două puteri nucleare sunt cu mâna pe buton şi se înfruntă pe faţă în marginea Uniunii Europene, este clar că aceasta şi FMI vor găsi o soluție în privința Greciei, chiar dacă Europa va fi cea care va face “marele compromis”.

Criza de astăzi are rădăcinile, cum ziceam, în zeci de ani de compromisuri poate mai mici dar tot nocive.

Analistul citat de Agerpres(evident un grec trăitor la Paris,căci în situaţii din astea „ diaspora” este vocală) subliniază oarecum ironic: „Grecia a fost considerată o mică țară marginală, privită cu o admirație romantică pentru istoria ei antică, astfel că Europa a acceptat să-i ofere un fel de rentă economică.Toată lumea știa că creșterea economică se baza pe banii europeni acordați fără control și redistribuiți de statul grec. Era o falsă prosperitate, capacitățile de producție grecești s-au prăbușit, țara a început să cumpere totul din exterior, fapt care convenea și țărilor europene exportatoare „Tot el vorbeşte despre raporurile nesănătoase ale Greciei cu UE , după intrarea ţării în zona eiro .

„Grecii au considerat astfel că pot face orice fără să suporte consecințele, pentru că erau protejați de Europa, fapt care a adus la putere elementele cele mai oportuniste ale clasei politice.Toți oamenii serioși care au dorit să spună țării că trebuie să muncească au fost desconsiderați, întrucât Europa sărea mereu să salveze Grecia și niciuna dintre părți nu vroia să accepte realitatea”, spune Georges Prevelakis, reprezentantul Greciei la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

În timp ce FMI ( asta e când te îndatorezi, dar dacă nu te îndatorezi nu exişti, nu mai ai nici un drept , iar dacă îţi plăteşti total datoriile s-ar putea să ajungi în faţa unui pluton, vezi decembrie optzeci şi nouă ) somează cu mâna pe trăgaci, fostul patron al FMI reputatul Dominique Strauss Kahn (îndepărtat din pesiaj sub pretexte sau motive de altă natură dar care vor rămâne mereu un mister,o fi motivul real un raport cu opiniile lui despre datoria grecească ?cine ştie…) iată că publică un text complet, pertinent, referitor la situaţie. Dominique Strauss-Kahn este un mare economist( nici o problemă, nu va lua niciodata Nobelul !) iar textul său intitulat “Apprendre de ses erreurs”,(Să înveţi din greşelile tale) evocă destinul financiar al Greciei apreciind că negocierile actuale au fost găunoase şi preconizând o nouă soluţie: fără ajutor pentru greci dar cu o uşurare a datoriei.( Textul extrem de complex şi de laborios e citibil pe http://www.huffingtonpost.fr, jurnalul electronic al fostei sale doamne, marea jurnalistă Ann Sinclair !) .

(La capitolul „ elemente discutabile” ar fi de subliniat în opinia mea că FMI nu accepta în primul rând politic guvernarea lui Alexis Tsipras, că Grecia a jucat singura posibilitate pe care o mai avea şi că efectiv datoria prea mare, imposibil de plătit crea premisele unei situaţii „imposibile”. (Parcă, parcă o altă ţară aflată în imposibilitatea de a-şi plăti datoriile a fost scutită de ele şi i s-a dat la un moment dat dreptul de a se restarta ?Haideţi să ne amintim iar de istorie…) Ar mai fi de punctat cum spun unii că guvernul grec a „ negociat în picioare şi nu în genunchi” ( aluzie destul de transparentă la ce s-a întâmplat la noi acum câţiva ani cu tăierile de salarii, pensii şi creşterea absurdă,nimicitoare a TVA , fapte care s-au dovedit prost gândite şi reprezentau cumva o propunere a negociatorilor pe care ai noştri, din varii motive , au îmbrăţişat-o fără remuşcări, regrete şi capacitate de a se tocmi ). Există un capitalism creativ ( spune miliardarul Bill Gates), există un capitalism moral, unul social ( în unele ţări nordice) şi există evident la polul opus şi unul sălbatec. Depinde cum o ţară guvernată de un anume guvern înţelege să se plaseze.Capitolul următor din foiletonul criza datoriei greceşti , se face chiar în aceste clipe. Cleopatra Lorinţiu