08-07-2015
O lume mediteraneană, liniştitoare în tulburarea ei magnifică ne aduce poeta Nina Cereanu într-o carte de poeme aproape montaliene traduse de altfel de Viorica Bălteanu în italiană
Culegerea ( Pulberea de sub piciorul tău-La polvere sotto il piede tuo,editura Eubeea)e oarecum neobişnuită: poartă pe copertă numele celor două poete şi e prefaţată chiar de traducătoare. Mi-am propus lectura acestui volum înainte de-a citi ceea ce traducătoarea a exprimat, din dorinţa de-a nu fi carecumva influenţată. La capătul lecturii mele, întorcându-mă spre prefaţă, am constatat cum gândurile mele erau de fapt şi cele ale inspiratei traducătoare.
E o muzică interioară bine punctată şi armonică, o „ cântare” adăugită şi readăugită căci pomele, notaţiile poematice mai bine zis , n-au nume ,poartă eventual numere, sunt instantanee, sunt notaţii într-un orgoliu de cântare continuă.”Drumeţ,/mereu în urma grupului,/voi încerca să-mprietenesc/neantul albastru/ cu potrivnicia mării/răsăritul năvalnic/cu calmul înserării”.
O viziune a lumii italiene, presărată neostentativ cu aspecte, sugestii chiar nume proprii din care din când în când răzbate cîte-o tăietură, o stare alarmantă, o conştientizare a durerii ca în aceste superbe versuri „Obosite sunt dalele/călcate de păcătoasele noastre picioare./O femeie venită aici,/dinspre noi/aduce cu ea dorul de-acasă/.AEIOU/plânge.” ceea ce , trebuie să recunoaştem este foarte frumos, cu economia şi minimalismul ungarettian. De altfel cartea poetei Nina Cereanu ( care e de asemenea o asiduă, prolifică prozatoare) degajă acest sentiment calm, de asimilare înţeleaptă a unor lecturi, a unor repere. Este poezia unui poet cultivat şi în acelaşi timp sub impresia puternică a locului unic. Căci el,locul, e unic. E sorgintea ideatică, conceptulă dar e şi limanul la care gândul se întoarce ,Edenu:”Dar,în fine / ca un sânge fierbinte/viaţa i-o ia înainte .Îţi spun, bună dimineaţa Siena/Octombrie ne aparţine.”
Nina Cereanu face parte din familia poetică de la care mă revednic şi eu aşa că e oarecum firesc să îi apreciez versurile. Este, cum spune Eugen Dorcescu „o meditaţie asupra condiţiei de peregrin-atât a unui ins anume, în împrejurări biografice şi istorice particulare,cât mai ales,la nivelul de înţelegere cel mai adânc, a omului în general(ha’adham-omul de pământ),călător,între naştere şi moarte ,prin pulberea atotstăpânitoare a lumii „.
Sigur, s-ar putea spune multe şi înnoda multe explicaţii şi analize despre aceste poeme, s-ar putea monta o adevărată hermeneutică dar simplitarea notaţiei filosofice mă îndeamnă la parcimonie. E o parcimonie blândă care atinge delicat domeniul lui „îmi place”, preţuiesc, simt căci pare din punctul meu de vedere mai mult atunci când scriu despre o poetă care poate să spună aşa: „În taina mea cu marea/când nu ştiam/unde-mi va fi ultimul popas,/cred că mi-a spus / -Fiecare are un loc spre care pleacă.singur sau însoţit./Locul tău?…/nu-l căuta; altcineva gîndeşte asta pentru tine…/Poate fi rău sau../poate fi bine,/sau poate fi un hîu/sau un cer înstelat.” Atâta subtilitate, atâta emoţie evanescentă… Cleopatra Lorinţiu
